Facultatea de Științe Economice din Brașov
Universitatea Crestina "Dimitrie Cantemir" este, din 1999, parte integranta a sistemului de învatamânt universitar brasovean având în municipiul Brasov doua programe de studii de licenta si doua programe de studii de master cu profil economic.
Absolventii nostri au perspectiva unei cariere de succes, bine remunerate, în institutii de stat si private, în cadrul compartimentelor economice si de relatii internationale din ministere, consiliile locale si judetene, prefecturi, precum si în banci, companii de asigurari si reasigurari, organisme finanaciar-bancare internationale, etc.
Programe pe care le găsești la Facultatea de Științe Economice din Brașov
Programe de licență (2)
Nu există programe de master la Facultatea de Științe Economice din Brașov
Informații despre Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti
Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București (UCDC) este o instituție particulară, autonomă, de învățământ superior și de cercetare științifică.
Procesul de învățământ și cercetare științifică se organizează și se desfățoară în conformitate cu principiile autonomiei universitare, ale Cartei Universitare și cerințelor sistemului de învățământ superior aliniat Procesului Bologna.
Prin activitatea sa, Universitatea a contribuit și contribuie semnificativ la realizarea compatibilizarii între procesul educațional din Romania și cel din universitățile de prestigiu europene și din întreaga lume. În acest sens, UCDC a încheiat parteneriate și acorduri de colaborare cu universități din țările Uniunii Europene, SUA, Turcia, China, Japonia ș.a. Studenții tuturor facultăților din UCDC pot beneficia de mobilități în cadrul programului Erasmus+ al Uniunii Europene.
În prezent, oferta educațională a Universității cuprinde 39 de programe de licență și 32 de programe de studii de master, în următoarele domenii: Administrarea afacerilor, Economie și afaceri internaționale, Finanțe, Contabilitate, Marketing, Drept, Istorie, Geografie, Limbi și literaturi străine, Științe ale educației, Științe politice, Științe ale comunicării și Științe administrative.